ISTORIA POLIGRAFULUI
(PAGINA IN CONSTRUCTIE)
Cu mulţi ani în urmă, respectiv în ultimul deceniu al secolului XIX, au existat preocupări tot mai asidue pentru folosirea mijloacelor şi metodelor tehnico-ştiinţifice în stabilirea adevărului şi administrarea probelor. Aproape toţi oamenii maturi au cunoştinţe, cel puţin parţiale, despre psihologia minciunii şi despre senzaţiile lăuntrice ce o însoţesc. Uneori este posibil să descoperi minciuna numai observând expresia feţei sau manifestarea generală a omului. Efortul de ascundere al adevărului este însoţit în multe ocazii de accelerarea bruscă a bătăilor inimii, de "înroşirea obrajilor" sau paloarea lor, de a înghiţii în sec, uscarea mucoasei bucale sau alte astfel de manifestari fiziologice. La majoritatea persoanelor care au comis infracţiuni, în timp ce se află în faţa oamenilor legii, se resimt anumite senzaţii, de indispoziţie sau teamă de a nu fi descoperiţi. Majoritatea infractorilor realizeaza ca ''nimeni nu este mai presus de lege''[1] si daca se descopera ca au incalcat-o, urmeaza sa fie pedepsiti. Pe parcurs, specialiştii au studiat aceste modificǎri fiziologice neobservabile direct (tensiunea arterială, pulsul, respiraţia) şi s-au gândit la descoperirea unei metode care să facă posibilă stabilirea unei corelaţii între aceste modificǎri şi relatarea adevǎrului sau denaturarea lui.
Prima încercare de a folosi un instrument ştiinţific în scopul de a detecta minciuna, a avut loc în 1895, când Cesare Lombroso a fǎcut multe experienţe cu suspecţi de crimǎ, a cǎror sinceritate s-a hotǎrât sǎ o stabileascǎ pe baza urmǎririi simultane a modificǎrilor de tensiune arterialǎ şi puls în timpul interogatoriilor. Aparatul folosit de Lombroso era un "hidrosfigmograf" utilizat în scopuri medicale (acesta nu era conceput pentru detectare a minciunii). Cu acest aparat Lombroso a obţinut înregistrǎri ale modificǎrilor pulsului şi tensiunii arteriale. Aparatul constǎ dintr-o cuvǎ umplutǎ cu apǎ în care era pusǎ mâna individului. Modificǎrile de puls şi de tensiune arterialǎ din mânǎ erau transmise apei, iar diferenţele de nivel ale apei erau transmise unui tub cu aer, ducând la un tambur rotitor, un fel de manometru. La timpul respectiv, încercǎrile lui Lombroso nu au fost luate în considerare de cǎtre specialişti ai timpului. În 1915, cercetǎrile lui Lombroso au fost continuate de William Moulton Marston, îndeosebi în legǎturǎ cu modificǎrile tensiunii arteriale. Tehnica lui W. Marston consta în utilizarea unei sfigmo-manometru obişnuit (folosit la vremea aceea pentru mǎsurarea tensiunii arteriale a pacienţilor), cu ajutorul cǎruia a obţinut valori periodice, discontinue ale tensiuni arteriale de-a lungul unui test. De menţionat cǎ Marston a început sǎ lucreze în timp ce era studentul prof.univ. Hugo Mϋnsterberng. Acesta din urmǎ a scris într-o lucrare a sa despre "Urmele emoţiei" unde trateazǎ efectele modificǎrilor afective asupra tensiunii arteriale, respiraţiei, rǎspunsului galvanic al pielii etc, subliniind posibilitǎţile de a utiliza astfel de reacţii pentru detectarea minciunii.
Un alt pionier al acestui domeniu, Vittorio Benussi, în anul 1914 a publicat o lucrare cu rezultatele cercetǎrilor lui asupra modificǎrilor de respiraţie ca simptome ale minciunii. În cazurile-test, V. Benussi a mǎsurat reprezentǎrile grafice ale respiraţiei şi a descoperit cǎ amplitudinea acesteia este mai mare înaintea declarǎrii adevǎrului decât dupǎ minciunǎ. Stimulat de succesele predecesorilor sǎi, în anul 1921, John A. Larson a utilizat un aparat poligraf[2] construit de Earl Bryant capabil sǎ înregistreze simultan cei trei parametrii: tensiunea arterialǎ, puls şi respiraţie, pe timpul testului.
[1]Cu aparatul sǎu, Larson a efectuat teste pe mai mulţi suspecţi de crimǎ, hoti, violatori şi a obţinut un procent mare de exactitate. Succesul lui Larson în domeniul detectarii minciunii este si ca urmare a sprijinului primit de la şeful Poliţiei din Berkeley (California), în subordinea cǎruia a lucrat ca poliţist. Ulterior Larson a devenit psihiatru.
În 1927, în S.U.A, psihologia
experimentalǎ a luat avânt. O
preocupare pe aceastǎ temǎ a avut-o prof. de poliţie ştiinţificǎ din S.U.A. Fred Sanberg. Despre rezultatele cercetǎrilor sale s-a scris şi în România, în revista
"Poliţia Românǎ". În 1934,
Prof.univ.dr. Eugen Bianu, fost prefect al Capitalei şi consilier regal, a fǎcut o pregǎtire
specialǎ în S.U.A în
domeniul tehnicii poligraf. În anul 1937, în cursul sǎu pe care l-a predat la Facultatea de drept din
Bucureşti unor magistraţi, procurori, ofiţeri de poliţie şi din structurile
informative, prezintǎ structura tehnicǎ a poligrafului şi cum poate fi
folosit.
[1] Vasile Lapadusi, Gabiel Tiru - art. "Din istoria tehnicii poligraf (I), revista "Criminalistica" nr 4, aug 2008,
[1] Constitutia Romaniei - http://www.cdep.ro, art 16, alin 2
[1] imagine preluata - de pe site-ul http://www.rorotoko.com/index.php/article/ken_alder_book_interview_lie_detectors_history_american_obsession/